Atomi diferiti

   Lipsa de wifi, cola in exces, muzica comerciala si un 5 la logica m-au adus intr-o stare ciudatica, dar imi place ca totusi am un oareare subiect pentru blogul meu aproape uitat chiar si de mine.
    Deci, m-am gandit la cat de diferiti suntem prin toate lucrurile care ne compun, suntem diferiti chiar si prin atomii care ne alcatuiesc, dar totusi suntem asemanatori, atomii au aceeasi structura, nu ? Ma rog, nu prea le am cu (,) chimia si nici nu-mi place, dar cred ca ati prins ideea.
Cu totii avem o "ambitie", un tel nenorocit care nu ne da pace si ne da elan la visurile legate de viitor. Ma gandeam ca in acest moment ambitia unui copil de 2 ani e sa mearga singur 3 pasi, ambitia unui baiat din clasa a 7 a e sa-i puna mana pe fund unei fete de prin a 9-a, ambitia unei femei de vreo 30 de ani e sa fuga de acasa deoarece este batuta de nenorocitul ei sot betiv, iar apoi sunt eu cu ambitiile mele banale si penibile. Nu prea vreau sa va vorbesc despre cum incerc eu sa ma las de rahatu' asta de suc pe 8 februarie, despre cum as incerca sa invat mai mult, chiar si la o materie total inutila cu un profesor care suge si ultima picatura de viata, speranta si fericire din tine, despre cum vreau sa termin cartea mare si grea de la biblioteca liceului care are un scris enervant de mic, despre cum vreau sa strang bani, dar nu reusesc deoarece exista dracia asta de cola.
Prin randurile astea cred ca am vrut sa demonstrez ca oamenii sunt la fel, dar totusi atat de diferiti, atat de frumosi si atat de urati, atat de prezivibili si atat de spontani si descrierea poate continua la nesfarsit.

O fila din jurnalul meu

"Am citit paginile fostului meu jurnal si mi-am dat seama ca nu mai exist. Ca ceea ce insumam odata a disparut, ca ceea ce-am fost s-a metamorfozat.
   M-am gandit la mine atat de mult in ultima perioada, tipic presupun. M-am gandit la mine, cea de acum 10 ani, cea din prezent si cea de peste 10 ani. Incerc sa-mi croiesc drumul spre reusita. Urc, vioaie, plina de viata, ma aventurez fara sa-mi calculez pasii si fara sa ascult pe nimeni, iar dupa ceva timp... cad. Nu ma doare atat de tare, ma ridic si pornesc mai atenta la drum. Ma incearca o fericire halucinogena , merg teleghidata, sunt haotica in miscari si..ma prabusesc. De data asta raman ametita pe sol, mi-am rupt unghiile pana la sange, hainele si pantofii-mi sunt sfâșiați, incerc sa continui, dar nu pot, am apucat pe un drum gresit care nu ma va duce nicaieri. Sunt singura si-n jurul meu e liniste, nu mai am timp si nici rabdare sa stau si sa ma curat, sa ma bandajez, trebuie sa o iau de la capat, dar de data ata pe un drum ce mi-e predestinat, acum stiu ca o sa reusesc.
  Drumul , mi-e familiar, dar asa de diferit..primii pasi deja ii stiu, pornesc la fel de hotarata, la fel de entuziasmata, dar mult mai matura si sigura.
Se intampla ceva cu mine, e totul atat de nou, de frumos si de infricosator, ah si cat urasc aceasta dualitate.
  Acum scriu din nou in jurnal, dar confesiunile mele prind contur."
  Aceste randuri au fost scrise de o buna prietena pentru o tema, dar eu m-am regasit in ele.

Salvatorii generației noastre

     Hei, cititor plictisit. Am o întrebare pentru tine: pe tine cine te-a salvat ? Nu mă refer la cine te-a tras din fața mașinii când traversai pe roșu, ci la cine te-a făcut să nu mai plângi seara, cine te-a făcut să-ți învingi temerile(mie tot îmi este frică de întuneric), cine te-a făcut să realizezi că ești frumos și dimineața cu ochii mici și cu dungile pernei imprimate pe față...Spune, te rog, cine ?
    Omul este o ființă puternică, poate ridica nu știu câte kg bla bla, dar când vine vorba de starea psihică, spune, omule, mai ești așa puternic? Te mai lauzi  că poți să cari bolovani pe drum de munte când pe tine te bântuie anxietatea și tremuri de frică când auzi de singurătate ?
    Cred că tuturor ne este frică de singurătate și să nu ajungem la "frumoasa" vârsta de 50 de ani venind de la serviciu, punându-ne în patul rece și gol și să realizăm că am uitat sa hrănim cele 17 pisici..
    Cu toții vrem parteneri de viață frumoși care să ne fascineze până la adânci bătrâneți, să ducem lipsa certurilor, dar nu și a banilor, să avem prieteni amabili și la 70 de ani să ne bucurăm de nepoți, dar cum poți face toate astea dacă tu n-ai un salvator ?
   Cu toții avem nevoie de acea persoană pe care știm că putem s-o sunăm la 3 dimineața să ne asculte stupidele frustrări adolescentine, persoana care să ne cunoască starea de spirit în funcție de cum spunem" bună", persoana care ne "sfătuiește" după fiecare screenshot, persoana care nu poartă o pelerină sau chiloți deasupra colanților colorați, dar considerăm că ne-a salvat. Ne-a salvat din a deveni niște epave emoționale sau, in termeni mai simpli: sã ne simțim bine.
     Poate voi vă numiți salvatorii " prieteni", poate îi numiți "părinți" sau este animalul vostru de companie, nu contează ce este atâts timp cât v-a ajutat.
"Salvatorii" mei nici nu cred că sunt conștienți că scriu asta despre ei sau poate că nici nu citesc, dar m-au salvat.

                    Sincer habar n-am despre ce să scriu

       E 1:03 și am chef să scriu, dar habar n-am despre ce

  Mă simt ca o tornadă de sentimente și prin vene simt cum mi se scurg toate temerile posibile(de întuneric, de tot ce are aripi, de filme horror, de lifturi, de scări rulante, de clovni, de tiruri, de imagini cu spațiul cosmic, și da, chiar mă sperie). 

   Simt cum seara devine zi, îmi amintesc ce muzică ascultam la 9 ani, mă gândesc cui o să-i dau un mesaj mâine cu ”la mulți ani!”, mă gândesc când expiră laptele Zuzu cu 1,5% grăsimi, mă gândesc la niște versuri tâmpite auzite pe holul școlii, mă gândesc la ultimele personaje citite într-o carte al cărei titlu nu mi-l amintesc, mă gândesc la examene, mă gândesc la aripioare picante, mă gândesc la absențele de la sport, mă gândesc.

   Mă gândesc la ceea ce mă definește pe mine, ca și persoană: hainele negre ori in culori pastelate, pizza sau mâncare sănătoasă, Cola sau apă plată, bani sau iubire, mașină decapotabilă de epocă(nu chiar de epocă, de care să ajungă banii) sau ferrari(sau cum se scrie, habar n-am), introvertită sau extrovertită, teneși sau tocuri, Facebook sau Instagram, manele sau muzică clasică, numele preferat de băiat, Angelina Jolie(îmi plac băieții, dar trebuie să recunosc că tipa-i prea frumoasă), Selena Gomez sau Marilyn Manson, Hannah Montana sau actuala Miley Cyrus.

   Cum am mai spus, nu știu exact despre ce scriu aici deci o sa încep cu subiecte diferite, fără vreo legătură(de pătrunjel, radeti vă rog.)

    Vreți să știti ce-mi place mie să fac ? Știu că o să sune ciudat, dar mă risc : cand merg pe stradă de exemplu și mă uit la toți oamenii grăbiți care mai au puțin și se calcă unii pe alții în picioare(da, uneori și Tecuciul e aglomerat, uneori) mă gândesc la povestea fiecăruia. Cum erau când s-au îndrăgostit prima data, ce le place să mănânce vara, câți copiii au în străinătate, ce vor mânca când vor ajunge acasă, dacă au lovit vreodată un animal, dacă aruncă gunoaiele la coș(PE BUNE, CUM PUTEȚI SĂ LE ARUNCAȚI PE JOS?),când au riscat ultima dată, cu câte lingurițe de zahăr își beau cafeaua de dimineață, mă gândesc la povestea lor, ce lucruri, accidente, persoane, amintiri i-au făcut să ajungă oamenii care sunt acum.

 Dacă aș putea să mă întâlnesc cu fiecare persoană cu care am interacționat(profa mea de fizică ar fi mândră că am folosit termenul ăsta), le-aș multumi tuturor.Consider că fiecare chestie rea duce spre ceva bun, chiar daca durează mai mult rezultatul.De exemplu: blogul meu. O sa vorbesc la inceput despre lucruri de care nu vă pasă, dar o să vă captiveze anumite chestii, sper.

 Știu că e slăbuț, dar e energia mea de la 2:17 transpusă în cuvinte.Wow, mi-a  luat mai mult de o oră să scriu niște bazaconii. 

  A da, era să uit, știu că vouă nu vă pasă de gândurile mele de seară, dar mie îmi pasă de ale voastre, deci ? Voi la ce sau la cine vă gândiți ?