A murit ?

Ma refer la romantism.
   De ceva timp ma gandesc, chiar a murit ? L-am prapadit de tot ?
  Cred ca am ramas eu blocata in filmul “Somewhere in time”, in melodiile lui Joe Cocker sau poate in unele episoade din “ Sex and the city”, dar inca am sperante ca nu o sa ne casatorim cu persoana care ne-a agatat pe Tinder. Speranta ca nu o sa mi se atribuie alintul de “bby” sau “ bae” in loc de “iubire. Dar totusi cred ca inca exista persoane care cred in puterea unui cantec vechi de dragoste, in mesajul unei scrisori sau post-it oricat de scurt, dar care sa te topeasca, intr-o floare smulsa din gradina, orice. Orice care arata ca nu suntem o generatie atat de plictisitoare si nula.
 Probabil sunt de moda veche sau  putin conservatoare, poate  inca nu m-am prins de cum merg lucrurile in relatiile care sunt  acum, sau poate inca se fac gesturi de genul.. daca le- ai facut sau ti s-au facut.. ma bucur, asta inseamna ca pentru tine inca nu a murit!

Am vrut sa-ti zic...

 Am vrut sa iti zic multe lucruri, poate inutile pentru tine, poate nu-ti pasa sau poate te amuza, dar am vrut sa ti zic.. 

Ca abia asteptam sa mergem la munte..

Ca s-a scumpit pizza mea preferata si sunt revoltata 

Ca am invatat sa joc sah 

Ca ma doare spatele si am nevoie de un masaj

Ca mi-am luat un parfum nou si vreau sa stiu cum ti se pare 

Ca ultima crema de la tine are un fel de sclipici in ea

               am vrut sa-ti zic..

 Ca mi-e nedrept de dor de tine

 Ca (te) astept 

 Ca pur si simplu mi-e dor sa-ti zic..

                Tu... ai vrea sa-mi zici?

Anestezistul meu..

  Imi ador anestezistul! Si tu ai asa ceva, stiu sigur. 

 Intr-o postare anterioara am zis ceva despre un salvator. Anestezistul e mult mai bun de-atat. Ma lasa sa gust din ce-i bun sau ce-i rau, ma lasa sa trec putin prin iad, da’ se asigura ca ma anesteziaza bine inainte. Ma pregateste. Inainte sa trec prin namol, se asigura ca am cizmele de cauciuc, ca-s pregatita, exact ca inainte de o operatie, esti sigur ca tre’ s-o faci, dar anestezistul iti face “experienta” mai usoara. 

 Asa si cu al meu. Stie ca tre’ sa sufar in unele momente, ca tre’ sa plang, sa ma enervez, sa gust putin din agonie, dar imi face toate momentele asa de frumoase, incat orice problema, oricat de mica, o face aproape minuscula prin anestezia lui. 

Anestezistul meu.. este undeva si.. fie ca citeste asta, fie ca nu, stie in sinea lui ca a fost, este si va ramane cel mai bun.. pentru mine. De aceea aceste randuri reprezinta modul meu de “ plata” fata de toate momentele in care m-a ajutat inainte de vreo “ operatie”.

Iubim rutina

 Chiar de foooarte muuult timp nu am mai postat ceva pe blog, imi lipsea rutina asta de a ma plange public legat de Cola si de faptul ca inca nu m-am lasat de ea. 

 Deseori aud “ ah, urasc rutina”. Deseori vad cum unii isi dau silinta sa schimbe rutina, sa faca ceva nou saptamanal sau lunar, dar, paradoxal, incercand sa faci ceva nou in mod repetat, tot rutina devine. Pana si eu, care scriu despre rutina, ma plang ca o urasc, dar cred ca de fapt o iubim. O iubim si e in noi. 

 De mici traim rutina(nu intr-o rutina).Cand mami schimba laptele mamar cu laptele praf, apoi laptele praf cu laptele cumparat, nu ai plans ? Ok, n-ai plans, dar de placut sigur nu ti-a placut. La gradinita, iti lipseste mama care statea toata ziua cu tine, la liceu vrei la scoala ca na, credeai ca esti pregatit de aceasta schimbare majora, etc. Enumerand etapele astea, imi dau seama ca si eu sufar dupa rutina, chit ca spun ca n-o sufar. Suntem poate putin ipocriti, suntem sensibili la schimbari si total nepregatiti.Nu vrei o alta rutina pentru ca, in fond, iti place rutina actuala. Suntem atat de sensibili incat ne e frica de frizer sa nu ne tunda altfel, ne e frica sa ne vopsim altfel, ne e frica de multe lucruri, pentru  ca suntem slabi, nepregatiti si mintim ca uram rutina, dar de fapt, ne e frica de schimbare. 

Doctorii secolului 21

    Bineinteles ca trebuie sa uit de existenta blogului meu si sa imi amintesc brusc de el dupa jumatate de an. 
     Oricum, cred ca avem nevoie de mai multi doctori. Doctori stapani pe ei, care stiu ce fac si nu abandoneaza. Cred ca astfel de doctori ne-ar trebui in secolul 21.
   Am avut sau cred ca inca am si eu doctorul meu personal, al meu si numai al meu, cel care mereu imi da sfaturi si ma pune pe picioare dupa fiecare virus care ma doboara.
   Totusi, pentru acest "doctor" trebuie sa te dezbraci.
Incet, fara inhibitii, elegant, armura peste armura pe podea, pana ajunge la suflet. Si odata ajuns la suflet, doctorul meu a vazut ce crush am avut la gradinita, ce am facut in nu stiu ce excursie, cu cine am avut primul sarut, ce mancare iubesc, ce flori imi plac, doctorul meu stie. Si cand te consulta, o face lent, fiind foarte atent la fiecare rana oricat de mica, te controleaza si te testeaza, te observa si iti face radiografia sufletului in mintea lui.
  Stie tot, stie bine.
   Poate, daca ai citit asta, te-ai gandit la "doctorul" tau, si eu m-am gandit la al meu cand am scris-o. Poate ti se pare useless, poate ti-a placut sau poate nu ti-a placut, dar e 1:24 si eu n-am inspiratie, am doar un doctor care m-a abandonat si un pahar de pepsi langa mine (m-am lasat de cola, acum beau pepsi twist).

Atomi diferiti

   Lipsa de wifi, cola in exces, muzica comerciala si un 5 la logica m-au adus intr-o stare ciudatica, dar imi place ca totusi am un oareare subiect pentru blogul meu aproape uitat chiar si de mine.
    Deci, m-am gandit la cat de diferiti suntem prin toate lucrurile care ne compun, suntem diferiti chiar si prin atomii care ne alcatuiesc, dar totusi suntem asemanatori, atomii au aceeasi structura, nu ? Ma rog, nu prea le am cu (,) chimia si nici nu-mi place, dar cred ca ati prins ideea.
Cu totii avem o "ambitie", un tel nenorocit care nu ne da pace si ne da elan la visurile legate de viitor. Ma gandeam ca in acest moment ambitia unui copil de 2 ani e sa mearga singur 3 pasi, ambitia unui baiat din clasa a 7 a e sa-i puna mana pe fund unei fete de prin a 9-a, ambitia unei femei de vreo 30 de ani e sa fuga de acasa deoarece este batuta de nenorocitul ei sot betiv, iar apoi sunt eu cu ambitiile mele banale si penibile. Nu prea vreau sa va vorbesc despre cum incerc eu sa ma las de rahatu' asta de suc pe 8 februarie, despre cum as incerca sa invat mai mult, chiar si la o materie total inutila cu un profesor care suge si ultima picatura de viata, speranta si fericire din tine, despre cum vreau sa termin cartea mare si grea de la biblioteca liceului care are un scris enervant de mic, despre cum vreau sa strang bani, dar nu reusesc deoarece exista dracia asta de cola.
Prin randurile astea cred ca am vrut sa demonstrez ca oamenii sunt la fel, dar totusi atat de diferiti, atat de frumosi si atat de urati, atat de prezivibili si atat de spontani si descrierea poate continua la nesfarsit.

O fila din jurnalul meu

"Am citit paginile fostului meu jurnal si mi-am dat seama ca nu mai exist. Ca ceea ce insumam odata a disparut, ca ceea ce-am fost s-a metamorfozat.
   M-am gandit la mine atat de mult in ultima perioada, tipic presupun. M-am gandit la mine, cea de acum 10 ani, cea din prezent si cea de peste 10 ani. Incerc sa-mi croiesc drumul spre reusita. Urc, vioaie, plina de viata, ma aventurez fara sa-mi calculez pasii si fara sa ascult pe nimeni, iar dupa ceva timp... cad. Nu ma doare atat de tare, ma ridic si pornesc mai atenta la drum. Ma incearca o fericire halucinogena , merg teleghidata, sunt haotica in miscari si..ma prabusesc. De data asta raman ametita pe sol, mi-am rupt unghiile pana la sange, hainele si pantofii-mi sunt sfâșiați, incerc sa continui, dar nu pot, am apucat pe un drum gresit care nu ma va duce nicaieri. Sunt singura si-n jurul meu e liniste, nu mai am timp si nici rabdare sa stau si sa ma curat, sa ma bandajez, trebuie sa o iau de la capat, dar de data ata pe un drum ce mi-e predestinat, acum stiu ca o sa reusesc.
  Drumul , mi-e familiar, dar asa de diferit..primii pasi deja ii stiu, pornesc la fel de hotarata, la fel de entuziasmata, dar mult mai matura si sigura.
Se intampla ceva cu mine, e totul atat de nou, de frumos si de infricosator, ah si cat urasc aceasta dualitate.
  Acum scriu din nou in jurnal, dar confesiunile mele prind contur."
  Aceste randuri au fost scrise de o buna prietena pentru o tema, dar eu m-am regasit in ele.